Cuvântul Preşedintelui

Dragi locuitori ai judeţului Braşov,
Am pus punct anului 2009, un an marcat de greutăţi pentru noi toţi, pe care am încercat să le depăşim prin strădanie şi muncă neobosită. Ne-am confruntat cu multe dificultăţi materiale, pe fondul crizei economice care ne-a afectat în toate domeniile şi al lipsei de preocupare a actualior guvernanţi faţă de problemele judeţului nostru.
Cel mai mult am resimţit diminuarea fondurilor pentru investiţii, ceea ce ne-a îngreunat unele proiecte pe care le aveam în plan. Totuşi, am continuat să reabilităm drumurile din judeţ, am încheiat lucrările la monumentele Braşovului şi am...
Evenimente principale
O delegaţie formată din oficialităţi locale şi judeţene efectuează în perioada 25 februarie – 1 martie o vizită în Spania, pentru studierea modului în care pot fi obţinute şi gestionate fondurile pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare rurală acordate prin programul LEADER. Din delegaţie fac parte 40 de primari ai localităţilor braşovene, direct interesaţi de absorbţia fondurilor europene, alături de preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, şi vicepreşedintele Kovacs Attila. Vizita se realizează la invitaţia grupului spaniol IDEL, specializat în derularea programului LEADER, cheltuielile fiind suportate de partea spaniolă.
Trebuie amintit faptul că începând cu anul 2008, România...
În conformitate cu prevederile Legii nr.11/2010 privind bugetul de stat pe anul 2010, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov prezintă Proiectul bugetului propriu al Judeţului pe anul 2010.
Proiectul bugetului propriu al judetului pe anul 2010
Duminică, 14 februarie, la Prejmer va avea loc Fasching – Festivalul Clătitelor, eveniment ajuns la cea de-a şasea ediţie. Tinerii prejmereni continuă cu plăcere acest obicei săsesc menit să izgonească frigul şi duhurile întunericului. Pe lângă tradiţionalele dansuri şi cântece săseşti, participanţii se vor putea bucura de acordurile muzicii de fanfară, vor asista la spectacole susţinute de elevii şcolilor generale şi, nu în ultimul rând, vor avea ocazia de a savura cele mai diverse sortimente de clătite, pregătite numai cu umpluturi tradiţionale. Evenimentul va fi încheiat de petrecerea Balului Mascat.
Programul zilei:
* ora 10.00 – organizarea Caravanei în spaţiul din faţa...